Coach și Consultant în Marketing și Comunicare
De ce îmi pasă de leadership și coaching:
Chiar dacă nu contează când, mai devreme sau mai târziu, la un moment dat realizezi că ai ceva de făcut și astfel ajungi pe acel drum. Îmi pasă de leadership și coaching pentru că iubesc oamenii. Pentru că am credința că schimbarea adevărată se pornește la nivel individual și că singurele limite ale fiecărei persoane sunt numai cele pe care i le impune propria mentalitate și propria percepție. În fiecare persoană se află un ocean de posibilități pe care încă nu le-a accesat.
De ce îmi pasă de Centrul de Excelență Leader Coach:
Aici am găsit oameni minunați cu care am valori comune și împreună cu care putem susține dezvoltarea potențialului unor grupuri de oameni care tind spre excelență
De ce îmi pasă de cultura organizațională:
Pentru că este organizațiile sunt medii în care oamenii își petrec o mare parte din viața lor și merită să aibă parte și să contribuie deopotrivă la o cultură care să îi susțină și să îi propulseze astfel încât să nu simtă efortul, ci contribuția și beneficiile pe care le au pe termen mediu și lung.
Despre:
Am peste 20 de ani experiență în marketing și comunicare. În ultimii 12 ani, am lucrat cu fonduri europene, de la evaluare de cereri de finanțare și de rambursare, până la implementare integrală sau parțială de proiecte finanțate prin Programele Operaționale din România, dar și prin Comisia Europeană. Am fondat două businessuri, am participat la dezvoltarea unui ONG și am coordonat echipe și bugete în cadrul mai multor organizații.
Am un masterat în Comunicare în Afaceri la Academia de Studii Economice și sunt licențiată în Politici de Marketing în cadrul Facultății de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice.
Am diferite specializări în Antreprenoriat și Antreprenoriat Social, Expert Evaluare Proiecte și Manager de proiect, Inspector Resurse Umane, cât și în coaching, absolvind Leader Coach și continuând cu programul de Lansare în Coaching Profesionist ICF, iar implicarea mea în fondarea și dezvoltarea Asociației Mici Producători nu reprezintă doar o ultimă pasiune.